Megalodon – Monstrul total din adancuri

Saga rechinului suprem

Primele marturii despre existenta unui rechin ale carui dimensiuni depaseau chiar si imaginatia celui mai inflacarat paleontolog, vin din epoca Renasterii. Oamenii de stiinta ai vremii observasera deja dintii fosilizati ai Megalodonului. Doar ca, pe atunci, invatatii credeau ca acestia sunt limbile pietrificate ale dragonilor si balaurilor care imprastiau groaza intr-o Europa inca cufundata in timpurile intunecate, care nu era convinsa pe deplin ca Pamantul este rotund sau ca femeile au suflet!

• Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
• Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice

Confuzia referitoare la dintii mega-rechinului a durat pana in anul 1667, data la care naturalistul danez Nicolaus Steno i-a repus pe piedestalul binemeritat, decretand in lucrarile sale ca Stiinta s-a intalnit cu cei mai mari dinti fosili ai vreunui rechin. De abia in anul 1835, naturalistul elvetian Luius Agassiz a inlaturat complet valul de ignoranta care acoperea originea stapanului absolut al marilor. Atunci, rechinul stravechi si-a primit denumirea stiintifica de Charcharodon megalodon (Megalodon, insemnand literalmente, « Dinte Mare » in greaca veche). Putine fosile au ramas de pe urma sa – cea mai veche avand 18 milioane de ani –, dar cele descoperite spun o poveste infricosatoare despre un pradator cu adevarat imens, cat o balena mare, care cutreiera nestingherit apele calde ale Oceanului Planetar. Megalodon, ca orice alta specie de rechin, avea un schelet alcatuit din cartilaje, nu din oase. Cum cartilajele se descompun aproape la fel de usor precum tesuturile moi, organele interne, muschii si pielea, nu este de mirare ca singurele fosile care au rezistat trecerii ireversibile a timpului si consumatorilor de cadavre, au fost doar cativa dinti. Cumplitele instrumente ale mortii erau extrem de asemanatori ca forma, functie si design cu dintii marelui rechin alb. Cu o singura – mare – exceptie, daca dintii celei mai marei femele de rechin alb, masoara maximum 5-6 cm, dintii fosili ai Megalodonului aveau o lungime de 16-20 cm.

Estimarea adevaratei dimensiuni a celui mai mare rechin care a trait vreodata a iscat o serie de controverse in randul paleontologilor care si-au dedicat cariera descifrarii misterelor din spatele stapanului marilor. Bazandu-se pe reconstructia falcilor Megalodonului si calculand de aici o talie direct proportionala cu dintii sai enormi, profesorul Bashford Dean a avansat, inca din anul 1909, teoria conform careia gigantul marilor atingea in medie o lungime de 25 metri. Asta in conditiile in care un rechin alb de talie mare depaseste arareori 6 metri. In anul 1973, paleo-ihtiologul John E. Randall a considerat ca daca masoara inaltimea emailului de pe cel mai mare dinte de pe maxilarul superior, poate estima lungimea colosului la doar 13 metri. Cum cel mai mare dinte detinut de profesorul Randall masura 15 cm, metoda sa a fost intens combatuta. Michael D. Gottfried, Leonard J.V. Compagnos si S. Curtis Bowman, trei mari experti in studiul rechinilor, au atacat indelung ipoteza anterioara. Daca presupunerile entuziate anterioare il creditau pe Megalodon cu o lungime incredibila de 30 metri pentru un exemplar adult, noile metode moderne de cercetare, demonstreaza ca Megalodonul masura "numai" 18-20 metri lungime si atingea uluitoarea greutate de 70 de tone!

Surprizele cercetatorilor nu s-au oprit aici. Atat analiza comparativ ADN, cat si asemanarea uluitoare a formei si mecanismului dintilor, demonstreaza ca Meagalodonul nu era decat fratele urias al actualului mare rechin alb, cei doi facand parte din aceeasi familie, Lamnidae. Putem, deci, sa ni-l imaginam pe Megalodon ca fiind copia gigantica a rechinului alb. Asadar, marile stravechi erau brazdate de un rechin de 5-6 ori mai mare decat rechinul alb de astazi. Parca pentru a creste suspansul, doi cercetatori niponi avanseaza o teorie seducatoare si foarte probabila, in acelasi timp. Conform lui Tadashi Uyeno si Hiroshi Sekine, uriasul Megalodon nu a disparut deloc, ci doar s-a micsorat! Actualul rechin alb nefiind decat Megalodonul de odinioara care, fortat sa se adapteze conditiilor de trai in conformitate cu shimbarile geoclimatice prin care a trecut Terra in ultimele 15 milioane de ani, a adoptat o micsorare treptata a dimensiunilor. Teoria nu este atat de exaltata pe cat pare la o prima vedere, istoria naturala cunoscand multe alte astfel de cazuri.

Rechinul alb urmasul megalodonului sau chiar fostul rege, adaptat vremurilor moderne

In mod oficial, se considera insa ca Megalodonul a aparut  undeva acum 18-20 milioane ani, pentru a se stinge candva in epoca Pleistocenului, acum circa 1,5 milioane ani – moment la care toti paleontologii cred ca a disparut cel mai mare peste carnivor care a trait vreodata. Totusi, o descoperire de ultima ora clatina din temelii aceasta presupunere. Un dinte de Megalodon, descoperit in primavara anului curent, a fost analizat in laborator si datele arata ca are o vechime de "doar" 10-15 mii de ani…

De ce atat de mare?

Pe baza descoperirilor fosilifere, escavate in bentosul din apele care scalda Europa, cele doua Americi, Auastralia si Noua Zeeland, Japonia, Africa sau India, cercetatorii trag concluzia ca marele rechin traia exclusiv in apele calde ale Oceanului Planetar, orice avansare in apele reci provocandu-i bestiei probleme serioase. Vorbim despre un animal cu sange rece de dimensiuni colosale, care risca sa-si piarda foarte usor energia in apele inghetate. De altfel, nici rechinul alb, mult mai mic ca talie, nu urca in apele reci din acelasi motiv. Se cunoaste, astazi, ca Oceanul Planetar din perioada Miocenului tarziu si a Pliocenului timpuriu, avea ape mai calde decat cele din prezent, situatie care a favorizat raspandirea rechinului suprem de-a lungul tropicelor si chiar mai sus, in ape care astazi sunt considerate temperate. Prin urmare, cercetatorii au tras concluzia justa ca megalodonul era un peste pelagic care prefera apele calde abundente in prazi. In plus, singurul pradator care l-ar fi putut vana chiar pe el, marele rechin, disparuse de mult. Cumplitul Predator X, o specie de pliozaur (dinozaur carnivor acvatic) care depasea 15 metri lungime si era inarmat cu o muscatura de patru ori mai puternica decat cea a unui T.rex, ar fi fost singurul monstru marin capabil sa-l rapuna pe Megalodon. Dar cum pliozaurul de cosmar a disparut cu mult timp inainte de aparitia Megalodonului, regele rechin putea domni linistit peste apele Terrei.

Aparitia sa pe scena vietii a coincis cu aceea a primelor balene, care incepeau sa cucereasca marile. Astfel se explica motivul pentru care Megalodonul a crescut atat de mare. De fapt, la talia sa uriasa, Megalodonul nu putea vana decat prazi foarte mari si relativ lente, cum sunt balenele. Exista in acest sens foarte putine dovezi referitoare la posibilitatea ca regele rechinilor sa fi incercat sa se hraneasca cu pesti. Talia sa era un impediment major in incercarile de a sparge si urmari un banc de pesti, probabil mult prea iuti si agili incat sa nimereasca in gura imensa a Megalodonului. Gura care era intr-atat de mare incat putea inghiti un rechin alb intreg…

Abunda, in schimb, dovezile fosile care-l incrimineaza pe Megalonod in rolul unui perfect ucigas de balene. Multe fosile de balene primitive care poarta urme de muscaturi au fost descoperite in depozite fosilifere alaturi de dintii tiranului acvatic. Megalodonul prefera sa vaneze casaloti, balene din genurile Cetotherium si Odobentocerus, sirenieni gigantici, delfini, foci primitive si testoase marine. Pe cat era de mare si infricosator, Megalodonul era un rechin cumva las. Evita lupta directa, atacand in ambuscade si lovindu-si prazile venind de dedesubt, astfel incat sa fie plasat in unghiul mort al balenelor. Taind apa pe neobservate, Megalogonul nu se infigea direct in trupul balenei cautand sa smulga o cantitate cat mai mare de carne. O astfel de manevra s-ar fi putut dovedi periculoasa pentru regele rechinilor, deoarece balena s-ar fi zbatut violent, manevra ce i-ar fi provocat rechinului fracturi ale maxilarelor.

In schimb, Megalodonul era adeptul tacticii “Loveste si Fugi”. Se apropia de dedesubt, fara sa se faca vazut, dupa care tasnea intr-o exploxie de forta si viteza pentru a musca din coada sau innotatoarele balenei. Mutilata grav, marea cetacee era incapabila sa fuga sau sa se apere. Hemoragia si socul care urmau atacului, duceau la moartea sa in scurt timp. Moment in care Megalodonul se aproia sa se hraneasca. Alte depozite fosilifere descoperite in Chesapeake Bay, adauga date pretioase din care deducem ca Megalodonul era mult mai agresiv in atac decat rechinii de azi, preferand sa muste si din zonele osoase, precum craniul, care sunt evitate de rechinii albi, adaptati sa sfasie tesuturile moi ale prazii. De asemenea, unele resturi fosile de balene, prezinta cusca toracica zdrobita de urmele violente ale atacului de Megalodon. O echipa de cercetatori condusa de expertul Stephen Wroe a efectuat in anul 2008 un experiment destinat calcularii exacte a fortei muscaturii unui Megalodon. Rezultatele au venit cu o serie de cifre impresionante, cercetatorii fiind de parere ca mega-rechinul avea o muscatura mai devastatoare chiar decat cea de T.rex.

Daca ar fi trait pana in timpurile noastre, aproximativ asa ar fi aratat un Megalodon pe langa un om:

Distrus de orci si glaciatiuni?

Iata ca roata necrutatoare a timpului nu l-a iertat nici pe regele rechinilor, paleontologii stabilind mai multe ipoteze in privinta motivului care a dus la extinctia Megalodonului.

Se pare ca, odata cu inchiderea istmului Panama, petrecuta cu 5 milioane de ani in urma, s-a alterat si clima planetei, schimbandu-se dramatic circulatia curentilor marini globali. Initial, a inceput o glaciatiune in Emisfera Nordica, fapt ce a dus la racirea intregii planete. Racirea apelor calde a fost o lovitura grea pentru Megalodon. Glaciatiunile urmatoare din Pliocen si Pleistocen au determinat o scadere a nivelului marilor cu peste 100 de metri. Situatia in sine a facut ca Megalodonul sa nu mai beneficieze de apele calde costiere care serveau drept loc de imperechere si crestere a puilor. Pierderea locurilor de crestere a puilor a periclitat situatia speciei, puii de Megalodon fiind nevoiti sa se aventureze in apele adanci, unde cadeau victima adultilor sau atacului primelor balene ucigase.

In plus, glaciatiunile repetate au schimbat rapid rutele de migratie a balenelor, care erau capabile sa se refugieze in apele reci, polare, unde Megalodonii riscau hipotermia si moartea. Pe de alta parte, stratul de grasime si sangele cald de mamifer al balenelor le-a permis acestora din urma sa prospere in apele reci, astfel incat Megalodonul si-a pierdut principala sursa de hrana.O alta teorie interesanta indica faptul ca Megalodonul si-a gasit sfarsitul in falcile balenelor ucigase sau orcilor.

In mod paradoxal, odata cu aparitia orcilor ca specie se inregistreaza si disparitia Megalodonilor. Unii specialisti considera ca intre cele doua evenimente exista o stransa legatura. Orcile, balene carnivore, traiesc in grupuri si dau dovada de o inteligenta incredibila pentru niste animale, inteligenta dublata de o agresivitate si o cruzime fara masura. De asemenea, orcile sunt niste parinti excelenti, distrugand orice rechin care se aventureaza in preajma grupurilor de pui. Orca este si astazi pradatorul marin suprem. Desi aparent e greu de crezut, pentru un grup de orci, uciderea unui Megalodon era o fapta mai usoara decat prinderea unei balene sau a unui rechin mai mic. Extrem de inteligente si mobile, orcile puteau inconjura  Megalodonul, muscandul de innotatoare si coada, inainte ca greoiul pradator sa poata riposta. Incapabil sa se apere, regele rechin cadea prada unor ucigasi mai mici, dar mult mai inteligenti. Adaugati aici si calitatea orcilor de a nu se teme de niciun dusman, coroborata cu o inteligenta considerate de specialisti drept “diabolica” si avem scenariul in care Megalodonul a sucombat ca specie, lovit de mai multi factori negativi, dintre care spectru unuie haite flamande orci se detaseaza de la distanta.

Orca, posibilul ucigas al regelui rechinilor

Astfel s-a sfarsit, probabil, saga rechinului suprem.

CITESTE SI:

• Secretele rechinilor uriasi au fost dezvaluite
• Urs polar consumat de un rechin
• Captura record in Florida: rechin-ciocan de 4 metri
• Ucigasii in serie si rechinii au strategii de atac asemanatoare